Veti fi redirectionat la magazin.
buton-play OMOLOGAT M.E.N.
Nr. 87.379 / 15.01.2018
Vezi Coș “Amplificarea și simplificarea fracţiilor” has been added to your cart.
  • 43_s
    4.50 lei

    Împărţirea numerelor zecimale (1)

    Credeţi că aţi putea organiza o excursie pentru colegii voştri? Aţi putea încerca să vă asumaţi un astfel de rol şi veţi vedea cum matematica intervine în majoritatea etapelor de organizare. De unele dintre problemele de organizare sunt preocupaţi şi câţiva prieteni cu care vă veţi întâlni în activităţile propuse. Norocul lor este că veţi veni în sprijinul lor şi astfel, unde-s mai mulţi, puterea creşte!

  • 44_s
    4.50 lei

    Împărţirea numerelor zecimale (2)

    Fraţii Grimm au o colecţie de poveşti cu personaje care trec prin diferite încercări şi care – gândind pozitiv, respectând reguli şi acţionând moral – ajung să depăşească obstacolele. Croitoraşul cel viteaz este unul dintre personaje pe care puteţi să-l luaţi ca model pentru a vă sprijini în sarcinile de lucru pe care vi le propunem. Cu siguranţă că aţi putea să scrieţi propria poveste pentru că încercările pe care le-aţi trecut vă pot pune în galeria celor viteji!

  • 14_s
    4.50 lei

    Inecuaţii şi balanţe

    De câte ori nu ne-am gândit cu plăcere să avem mai multe momente fericite şi mai puţine probleme? Vedeţi cum realitatea este în corespondenţă cu lumea imaginară a matematicii. Nu vom putea să vă dăm reţete pentru a vă rezolva (toate) problemele reale, dar cu siguranţă, însoţindu-ne în activităţile pe care vi le propunem, veţi şti că orice pentru orice problemă trebuie să parcurgem paşi care să ne conducă la soluţie.

  • 5_s
    4.50 lei

    Înmulţirea numerelor naturale

    Pas cu pas, în cuprinderea a ceea ce ştiţi trebuie să faceţi loc pentru aplicarea proprietăţilor operaţiei de înmulţire în contexte stimulative şi intercative. Aşa cum v-aţi obişnuit, încercăm să vă oferim alternative prin care  să învingeţi dificultăţile calculului numeric şi vă oferim cadru de a vă dezvoltăm o gândire creativă şi inovatoare, la final fiind invitaţi într-o excursie în timp, în Egiptul antic.

  • 42_s
    4.50 lei

    Înmulţirea numerelor zecimale

    Dacă veţi fi atenţi la ceea ce vă prezentăm acum, veţi putea să vă duceţi în clasa voastră şi să calculaţi singuri suprafaţa pe care o reprezintă tabla pe care scrieţi la matematică. Mai mult, ştiind acum să înmulţiţi numerele zecimale, veţi putea să vă realizaţi un drapel al clasei, putând cumpăra de la magazin exact necesarul de material! Mai trebuie doar să învăţaţi să croiţi şi să coaseţi!

  • 50_s
    4.50 lei

    Linii curbe. Cercul

    Vă invităm să priviţi obiectele create de om şi obiectele din natură. Deşi putem identifica o serie întreagă de caracteristici comune, există multiple diferenţe, poate cea mai vizibilă este că obiectele naturale arareori sunt formate din bucăţi de linii drepte, majoritatea marinilor şi suprafeţelor fiind curbe. Aţi putea imagina un motiv pentru care oamenii preferă să realizeze obiecte care diferă de cele naturale (deşi la bază stă tot exemplul lumii reale)?

  • 49_s
    4.50 lei

    Linii drepte. Segmente

    De câte ori până acum, pe foaia caietului de matematică, aţi început să desenaţi cu creionul fel de fel de imagini. Intuitiv, v-aţi realizat desenele utilizând o serie de obiecte specifice geometriei: punctul, linia sau dreapta, segmente etc., precum şi utilizând instrumnete cu care putem să construim figurile geometrice: creionul, rigla, echerul… Este momentul la care elementele intutitive încep să prindă contur într-o ramură a matematicii, numită geometrie (geo– pământ, metrie– măsură)

  • 60_s
    4.50 lei

    Lungimi. Unităţi de măsură pentru lungimi. Transformări

    Aveţi dreptate, efectele speciale din filmul Transformers sunt fantastice. Dar această impresie este datorată faptului că nu aţi avut de-a face până acum cu efectele speciale ale transformărilor unităţilor de măsură în geometrie! Roboţii cei mai utilizaţi în transformările din matematica lungimilor sunt denumiţi prin kilo, hecto, deca, deci, centi, mili, dar în unele situaţii îi veţi întâlni şi pe cei numiţi micro, nano, pico!

  • 66_s
    4.50 lei

    Masa. Cântăriri

    Suntem foarte bucuroşi când auzim cum părinţii ne cheamă la masă, însă nu întotdeauna suntem la fel de bucuroşi când, după masă trebuie să ne calculăm greutatea. Există formule prin care putem să ne calculăm greutatea (masa) ideală în raport cu vârsta şi cu înălţimea. De aceea este indicat să avem un cântar prin care să evaluăm evoluţia greutăţii noastre, iar activităţile propuse vă vor ajuta să utilizaţi raţionamentele cele mai potrivite pentru deterrminările maselor corpurilor.