Veti fi redirectionat la magazin.
buton-play OMOLOGAT M.E.N.
Nr. 87.379 / 15.01.2018
  • 59_s
    Gratis!

    Măsurarea și estimarea unor lungimi, perimetre și arii, folosind diferite etaloane

    Dacă doreşti să compari colegii tăi din punct de vedere al cuminţeniei, ar trebui întâi să stabileşti care dintre ei este cel mai cuminte. Acesta va deveni un etalon, unitatea de măsură a cuminţeniei celorlalţi. La fel, pentru a compara obiectele geometrice, aveme nevoie de etaloane: pentru lungimi – metrul, pentru suprafeţe – metrul pătrat, pentru volume – metrul cub. Tu eşti etalon în vreo privinţă? Cu siguranţă că da, dar ştii că nu este cel mai greu să fii în top, ci să te menţii!

  • 60_s
    Gratis!

    Lungimi. Unităţi de măsură pentru lungimi. Transformări

    Aveţi dreptate, efectele speciale din filmul Transformers sunt fantastice. Dar această impresie este datorată faptului că nu aţi avut de-a face până acum cu efectele speciale ale transformărilor unităţilor de măsură în geometrie! Roboţii cei mai utilizaţi în transformările din matematica lungimilor sunt denumiţi prin kilo, hecto, deca, deci, centi, mili, dar în unele situaţii îi veţi întâlni şi pe cei numiţi micro, nano, pico!

  • 61_s
    Gratis!

    Arii. Compararea ariilor, arii echivalente.

    Pe vremea copilăriei bunicilor voştri, fermierii spuneau că se duc la arie atunci când se duceau să „muncească” pământul. Munca voastră în acest moment va fi legată tot de arie, însă instrumentele pe care le veţi utiliza nu sunt nici sapa, nici furca, nici grebla, ci creionul, hârtia şi mintea. Rezultatele acestei munci vor fi la fel de gustoase ca şi recoltele de pe vremea bunicilor!

  • 62_s
    Gratis!

    Arii. Unități de măsură pentru arie. Transformări

    Dacă ai fi în situaţia în care ai dori să schimbi parchetul din camera ta, ar trebui să calculezi aria podelei (sau a tavanului, dar ar fi mai greu!), apoi să te duci la magazinele specializate şi să achiziţionezi parchetul necesar. Acesta se vinde de obicei ambalat în pachete standard, conţinând un număr de bucăţi care acoperă o anumită arie. Trebuie să stabileşti câte pachete ai nevoie, apoi să calculezi costul total. Ce mai stai, treci la treabă!

  • 63_s
    Gratis!

    Volumul cubului și paralelipipedului dreptunghic

    Uneori vi se pare că părinţii voştri nu vă acordă toată atenţia. Aceasta pentru că sarcinile de la serviciu implică un volum mare de muncă. Presiunea pe care o resimt ei în aceste cazuri este similară cu cea pe care ar trebui s-o exerciţi asupra laptop ca să încapă în cutia unui ipad! De aceea marele poet latin Horaţiu afirma, pe bună dreptate „Est modus in rebus” (există o măsură în toate).

  • 64_s
    Gratis!

    Unităţi de măsură pentru volum. Transformări

    Deoarece iarna este un anotimp capricios, este bine ca în această perioadă a anului să ne facem provizii cu legume şi fructe. Deci trebuie să facem anumite calcule care implică estimări asupra volumului de depozitare, cât şi a volumului total al alimentelor pe care vrem să le depozităm. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu creierul uman, care este un depozit care este cu atât mai încăpător cu cât depozităm mai multă cunoaştere!

  • 65_s
    Gratis!

    Capacitatea vaselor. Unităţi de măsură pentru capacitate. Transformări

    Există o varietate a tipurilor de ambalaje pentru depozitarea laptelui. Şi aici nu ne referim la etichete, ci la forma recipientelor. Cu mulţi ani înainte, recipientul folosit pentru depozitarea laptelui era din sticlă, aşa cum mai găsiţi acum la unele ambalaje pentru ape minerale. Acum multe dintre recipiente sunt sub forma de cutii paralelipipedice (pack) de carton, izolate cu materiale care permit conservarea. Deşi formele diferă, ele se referă la aceeaşi unitate de volum pentru lichide: litrul.

  • 66_s
    Gratis!

    Masa. Cântăriri

    Suntem foarte bucuroşi când auzim cum părinţii ne cheamă la masă, însă nu întotdeauna suntem la fel de bucuroşi când, după masă trebuie să ne calculăm greutatea. Există formule prin care putem să ne calculăm greutatea (masa) ideală în raport cu vârsta şi cu înălţimea. De aceea este indicat să avem un cântar prin care să evaluăm evoluţia greutăţii noastre, iar activităţile propuse vă vor ajuta să utilizaţi raţionamentele cele mai potrivite pentru deterrminările maselor corpurilor.

  • 67_s
    Gratis!

    Masa. Unităţi de măsură pentru masă. Transformări

    Recunoaştem limitele matematicii: oricâtă am cunoaşte, nu vom putea să transformăm un kilogram de cartofi într-un kilogram de portocale. Poate că în viitor, un bun matematician care este şi un bun genetician, precum şi un bun chimist va putea realiza şi astfel de transformări. În astfel de cazuri, afirmaţia potrivită este: „Să nu spui niciodată niciodată!” Sau cum spune un proverb românesc, trebuie să lăsăm loc mereu de „bună ziua”!